Întrebări și răspunsuri despre procedura de divorț în Taiwan: mediere, proces, împărțirea bunurilor și copii

Într-o cauză de divorț în Taiwan trebuie distinse nu numai modul de desfacere a căsătoriei, ci și înscrierea în registrul gospodăriei (戶籍), efectul în străinătate, patrimoniul conjugal, despăgubirile, întreținerea soțului după divorț (贍養費), precum și deciziile referitoare la copilul minor (未成年子女) și pensia alimentară (扶養費). Aceleași fapte pot servi drept probe pentru mai multe pretenții, dar condițiile, efectele, obiectul probei și termenele fiecărui drept nu sunt aceleași.

În special, pentru o familie legată de două sau mai multe state ori teritorii (Taiwanul și o altă țară), procedura nu se poate fixa numai după cetățenia unei părți sau locul celebrării căsătoriei. Trebuie mai întâi verificat reședința obișnuită actuală, starea proceselor și a registrelor existente, locul de redactare a documentelor, rezidența copilului și situația bunurilor, pentru a reduce procedurile duble inutile și lacunele de executare.

1. Trei căi de divorț în Taiwan și primele puncte de verificat într-o cauză internațională

Potrivit dreptului taiwanez, există în esență trei căi de divorț. Întâi, divorțul prin consimțământ mutual (兩願離婚), în care părțile reunesc condițiile de formă scrisă, de martori și de înscriere la biroul evidenței gospodăriilor (戶政機關). Al doilea, divorțul prin mediere sau tranzacție judiciară (調解或和解離婚), în care acordul părților se formează în fața tribunalului și căsătoria se stinge potrivit procesului-verbal de mediere (調解筆錄) sau procesului-verbal de tranzacție (和解筆錄). Al treilea, divorțul prin judecată (裁判離婚), în care motive legale de divorț sunt alegate și dovedite și tribunalul hotărăște. Simplul fapt al unui acord nu schimbă condițiile și efectele celor trei căi.

Dacă există un element de extraneitate, cele cinci chestiuni următoare trebuie separate. Dacă tribunalele sau autoritățile administrative din Taiwan au competență sau putere de tratare; ce lege se aplică, ca drept de conflict, divorțului, patrimoniului conjugal și chestiunilor referitoare la copii; dacă un divorț sau o decizie străine sunt recunoscute în Taiwan sau ce efect au; ce proceduri și ce documente legalizate cere biroul evidenței gospodăriilor din Taiwan; și dacă, în alte state sau teritorii vizate, o declarație, o recunoaștere sau o executare separate sunt necesare.

Cetățenia părților, calitatea de străin sau locul căsătoriei nu tranșează singure aceste cinci chestiuni. Dacă procedura se poate desfășura în Taiwan și dacă o decizie străină produce efecte în Taiwan sunt, de exemplu, chestiuni distincte; ordinea biroului stării civile din Taiwan nu pune nici ea în mod natural capăt înregistrării stării familiale a celuilalt stat. De aceea, înainte de a alege modul de divorț, trebuie ordonate în mod concret starea actuală a căsătoriei și a stării civile și efectul juridic dorit.

2. Condițiile divorțului prin consimțământ mutual și înscrierea la biroul evidenței gospodăriilor

Divorțul prin consimțământ mutual al art. 1050 din Codul civil al Taiwanului (民法) nu produce efectele decât atunci când acordul este trecut în scris, când doi martori sau mai mulți semnează după ce au constatat voința autentică de a divorța a ambelor părți, și când divorțul este înscris la biroul evidenței gospodăriilor (戶政機關). Acordul semnat prin el însuși nu desăvârșește divorțul; dacă există un element de extraneitate, trebuie verificate separat legea aplicabilă, legalizarea și traducerea documentelor, precum și declarațiile într-un alt stat sau teritoriu.

Redactarea scrisă, semnătura a doi martori sau mai mulți și înscrierea divorțului la biroul de evidență a gospodăriilor sunt fiecare condiții autonome. Martorul nu este numai cineva care își pune numele pe un document deja redactat: trebuie să semneze după ce a recunoscut și constatat că ambele părți au o voință autentică de a divorța. De aceea un acord privat semnat numai de părți poate fi proba unui acord asupra bunurilor sau copiilor, dar nu face să se nască prin el însuși efectul de stare civilă al divorțului prin consimțământ mutual din Taiwan.

Solicitantul, posibilitatea de reprezentare, documentele de identitate și de stare civilă, înscrisul de divorț și documentele care trebuie efectiv pregătite se stabilesc după indicațiile Departamentului de evidență a gospodăriilor al Ministerului de Interne din Taiwan (內政部戶政司) în momentul cererii și după confirmarea biroului de evidență a gospodăriilor competent (戶政事務所). Documentele redactate în străinătate pot, după tip și locul de redactare, să ceară o legalizare (認證) a reprezentanțelor Taiwanului în străinătate (駐外館處) sau a organelor competente; dacă instrucțiunea oficială o cere, o traducere chineză (中文譯本) legalizată sau notariată trebuie anexată. O listă fixă nu se aplică ca atare tuturor cauzelor internaționale.

Dacă judecata de divorț din Taiwan este definitivă, sau dacă a intervenit o mediere sau o tranzacție judiciară și căsătoria s-a stins, fiecare dintre părți poate în principiu înscrie divorțul la biroul evidenței gospodăriilor. Termenul general de cerere de înscriere în evidența gospodăriilor potrivit art. 48 din legea evidenței gospodăriilor (戶籍法) este de 30 de zile de la puterea de lucru judecat a judecății de divorț din Taiwan sau de la încheierea medierii sau a tranzacției. Ziua comunicării sau a primirii judecății sau a procesului-verbal nu este punctul de plecare comun al tuturor dosarelor. Cererile după expirarea termenului trebuie și ele primite de biroul evidenței gospodăriilor; dacă, după notificare scrisă, nimeni nu cere, autoritatea evidenței gospodăriilor înscrie din oficiu rezultatul judiciar când sunt întrunite condițiile, potrivit art. 48-2 din legea evidenței gospodăriilor. Depășirea termenului de cerere nu anulează un divorț deja eficace. Cererile online nu pot fi folosite decât în termenul legal de cerere; aceste 30 de zile nu trebuie explicate ca un termen exclusiv aplicabil cererilor online.

3. Mediere și proces judiciare, înfățișare și căi de atac

Nu întotdeauna. Tribunalul din Taiwan poate, după natura cauzei de familie, să someze o parte sau un reprezentant legal să se prezinte personal; dacă somația nu este urmată fără motiv legitim, o amendă administrativă (罰鍰) de cel mult 30.000 TWD (新臺幣) poate, prima dată, intra în considerare potrivit art. 13 din legea asupra cauzelor de familie (家事事件法) și art. 303 din Codul de procedură civilă (民事訴訟法) aplicat prin analogie. Dacă medierea trebuie să aibă loc neapărat împreună, în același spațiu, și dacă sunt posibile o separare, măsuri de protecție, o reprezentare sau alte măsuri procedurale se verifică după tribunal și după împrejurările cauzei.

Cauzele de familie fixate de legea asupra cauzelor de familie trec în principiu printr-o mediere judiciară înainte de decizie. Chiar cauzele introduse de la început ca acțiune sunt uneori privite în drept ca o cerere de mediere; din cauza excepțiilor referitoare la modul de comunicare sau la natura cauzei și a regulilor de conversie de procedură, nu se poate explica că toate cauzele urmează o ordine neschimbătoare. În mediere, pe lângă voința de a divorța, puncte de litigiu legate precum bunurile, copiii și modul de plată pot fi ordonate împreună; un acord nefavorabil copilului minor nu poate totuși fi confirmat ca atare.

Sancțiunea art. 13 din legea asupra cauzelor de familie nu intră în considerare decât dacă tribunalul a somat o parte sau pe reprezentantul legal să se prezinte personal. Dacă somația nu este urmată fără motiv legitim, art. 303 din Codul de procedură civilă se aplică prin analogie, astfel că o amendă administrativă de cel mult 30.000 TWD poate fi aplicată prima dată; pe această analogie, nimeni nu poate fi condus cu forța. Dacă tribunalul notifică apoi din nou în mod licit și persoana nu se prezintă fără motiv legitim, sancțiunile pot continua. Dimpotrivă, nu se poate spune dinainte că săli separate, o transmisiune de imagini, numai participarea mandatarilor sau măsuri de protecție vor fi admise într-o cauză determinată; împrejurările trebuie comunicate tribunalului și instrucțiunea de procedură verificată.

Dacă medierea sau tranzacția reușește, căsătoria se stinge în felul prevăzut de lege și se naște un efect comparabil unei decizii definitive. Dacă medierea nu reușește, procedura poate continua potrivit regulilor aplicabile; în caz de divorț prin judecată, puterea de lucru judecat a judecății este determinantă. Durata procedurii depinde de comunicare (送達), de numărul de ședințe de mediere, de faptele și probele contestate, de expertiză (鑑定) și de probațiune, de chestiunile referitoare la copii, de comunicarea internațională și de instanță; un moment de închidere fix nu poate fi indicat.

Căile de atac nu se pot nici ele determina numai după numele documentului. Calea și termenul diferă după cum este vorba de un apel împotriva unei judecăți (上訴), de un recurs împotriva unei decizii (抗告) sau de o procedură separată asupra încheierii sau efectului medierii și al tranzacției. După verificarea zilei de comunicare, a puterii de lucru judecat și a poziției procedurale, termenul tipului vizat trebuie calculat; un termen auzit într-o cauză nu trebuie transpus altei proceduri sau unei proceduri de înscriere.

4. Motivele divorțului prin judecată și limita soțului responsabil

Rezerva (但書) a art. 1052 alineatul 2 din Codul civil (民法) în vigoare dispune că, dacă motivul grav al rupturii căsătoriei (婚姻破綻) nu este imputabil decât unei părți, numai cealaltă poate în principiu cere divorțul. Curtea constituțională din Taiwan (憲法法庭) a judecat totuși, în decizia numărul 4 din anul 112 (112年憲判字第4號), că dispoziția este neconstituțională (違憲) în măsura în care privează complet soțul responsabil (有責配偶) de orice șansă de a divorța, fără a ține seama de nașterea motivului grav sau de durata sa suficientă, astfel că, în cauza concretă, ea devine vădit aspră. Textul rămâne; nu trebuie afirmat în general că este posibil sau imposibil, ci văzut cum tribunalul aplică sensul deciziei și faptele concrete.

Art. 1052 alineatul 1 din Codul civil (民法) enumeră 10 motive care permit să se ceară divorțul prin judecată atunci când, de partea celeilalte părți, există împrejurările următoare.

1. Bigamie (重婚)
2. Relații sexuale consimțite cu o altă persoană decât soțul
3. Maltratări (虐待) ale celeilalte părți la un grad care face viața comună intolerabilă
4. Cealaltă parte maltratează o rudă în linie directă a celuilalt soț, sau o rudă în linie directă a celeilalte părți îl maltratează pe celălalt soț, astfel încât viața comună devine intolerabilă
5. Părăsirea de rea-credință (惡意遺棄) a celeilalte părți continuă
6. A existat intenția de a ucide cealaltă parte
7. Există o boală gravă incurabilă
8. Există o boală psihică gravă incurabilă
9. Nu se știe de mai mult de 3 ani dacă soțul mai este în viață
10. Condamnare definitivă la o pedeapsă cu închisoarea pe durată determinată (有期徒刑) de mai mult de 6 luni pentru infracțiune intenționată

Alineatul 2 plasează cazul în care căsătoria este, pentru un alt motiv grav decât cele 10 motive citate, greu de menținut, ca motiv general distinct. De aceea cauzele care aleg un motiv determinat al alineatului 1 și cele care aleg dificultatea de a menține căsătoria potrivit alineatului 2 trebuie distinse în privința structurii juridice și a obiectului probei. Chiar dacă termenul legislativ al aprecierii constituționale asupra rezervei alineatului 2 este expirat, textul însuși al rezervei nu este, la 25 iulie 2026, suprimat; tribunalul trebuie să aplice în fiecare cauză sensul declarației de neconstituționalitate.

Chiar dacă soțul nu este de găsit sau a părăsit domiciliul, motivele nu trebuie amestecate. Motivul alineatului 1 potrivit căruia nu se știe de mai mult de 3 ani dacă soțul mai este în viață, motivul alineatului 1 potrivit căruia părăsirea de rea-credință continuă, și motivul alineatului 2 potrivit căruia căsătoria este, pentru un alt motiv grav, greu de menținut, se disting. Declarația de dispariție la poliție poate fi o probă asupra locului și cursului faptelor, dar nu este o condiție prealabilă generală a tuturor cererilor de divorț. Nu există nicio condiție generală potrivit căreia ar trebui mai întâi intentată o acțiune în executarea obligației de viață comună pentru a alega părăsirea de rea-credință sau un alt motiv grav. Simplul fapt de a fi părăsit domiciliul timp de câteva luni nu îndeplinește niciun motiv; cauza plecării, un motiv legitim de separare, contactul și întreținerea, precum și caracterul durabil, trebuie examinate ca fapte concrete.

Trebuie examinat, după faptele exacte, condițiile legale și termenele pertinente, dacă relațiile sexuale consimțite cu o altă persoană decât soțul intră sub motivul alineatului 1. Faptul că această împrejurare există nu tranșează totodată concluziile asupra divorțului prin judecată, despăgubirilor art. 1056, împărțirii diferenței de patrimoniu rezidual, întreținerii soțului prevăzute de art. 1057, nici drepturilor și obligațiilor față de copilul minor sau pensia alimentară. Fiecare punct de litigiu se apreciază după propriile condiții și criterii, precum interesul superior al copilului.

5. Căsătorie în străinătate, divorț în străinătate și starea civilă din Taiwan

În fața unei căsătorii celebrate în străinătate sau a unui divorț deja împlinit în străinătate, nu se poate considera că singurele opțiuni sunt mai întâi înscrierea căsătoriei în Taiwan sau o acțiune în divorț în Taiwan. Dacă există deja un act de stare civilă sau o decizie născute în străinătate, efectul lor și posibilitatea de recunoaștere trebuie mai întâi examinate; dacă procedura nu a început încă, trebuie comparate competența, dreptul de conflict și efectele de înscriere și de executare de așteptat.

La examinarea cauzei se constată cetățenia fiecărei părți, domiciliul și rezidența obișnuită (經常居所), locul și modul căsătoriei sau al divorțului, starea civilă actuală din Taiwan și înregistrările familiale străine, precum și existența de judecăți, procese-verbale de mediere sau certificate de divorț străine. Dacă există o decizie străină, echitatea procedurală trebuie de asemenea examinată, de exemplu dacă cealaltă parte a primit o comunicare licită și o posibilitate de a se apăra. În fine, trebuie determinat ce efect este dorit în Taiwan: stingerea căsătoriei, modificarea stării civile, aprecierea patrimonială sau executarea.

Explicația potrivit căreia divorțul este eficace în străinătate potrivit dreptului local, sau un singur certificat de divorț străin, nu desăvârșește toate procedurile din Taiwan. Dimpotrivă, nu toate divorțurile străine cer aceeași acțiune în recunoaștere nici aceleași documente. Recunoașterea sau aprecierea de efect cerută în Taiwan și înscrierea în evidența gospodăriilor pot diferi după cum este vorba de o decizie sau de un certificat administrativ, după statul de redactare și forma documentului, precum și după starea civilă a părților.

Documentele străine pot cere o legalizare a reprezentanțelor Taiwanului în străinătate sau a altor organe competente; după instrucțiunile oficiale pentru fiecare document, o traducere chineză legalizată sau notariată poate fi necesară. Documentele redactate în China continentală și cele redactate la Hong Kong sau Macao urmează reguli de verificare distincte de documentele străine generale; regiunea de redactare trebuie indicată cu exactitate. Înainte de depunere trebuie verificate indicațiile cele mai recente ale Departamentului evidenței gospodăriilor și ale organului competent asupra originalului, legalizării, traducerii și cererii prin mandatar.

6. Înscrierea locuinței, bunurile anterioare căsătoriei și împărțirea patrimoniului rezidual

Nu. Numele înscris pe locuință și originea fondurilor de cumpărare sunt probe importante, dar pretențiile individuale precum proprietatea, donația, înregistrarea pe numele altuia (借名登記), împrumutul și îmbogățirea fără justă cauză (不當得利) sunt chestiuni distincte de împărțirea diferenței de patrimoniu rezidual (剩餘財產差額分配) a art. 1030-1 din Codul civil (民法). Acordul real, cauza și data dobândirii, fluxurile de fonduri, datoriile, dobândirea cu titlu gratuit și probele trebuie examinate separat; numai plata unei părți cu fonduri anterioare căsătoriei sau înscrierea pe numele unei părți nu fixează toate concluziile.

Chestiunile de locuință trebuie împărțite în trei straturi. Mai întâi se vede, după înscriere și cauza de dobândire, cine posedă un bun determinat. Apoi se vede, după acordul real și caracterul aportului de fonduri, dacă se naște o donație, o înregistrare pe numele altuia, un împrumut, o fiducie (信託), o îmbogățire fără justă cauză, o rambursare de cheltuieli sau o altă pretenție contractuală. În fine se vede separat dacă acest bun sau valoarea sa și datoriile legate intră, la stingerea regimului legal al bunurilor (法定財產制), în calculul împărțirii diferenței de patrimoniu rezidual. Numai plata unui acont sau a scadențelor de credit pe o economisire anterioară căsătoriei nu transferă numele înscris, iar înscrierea pe numele unei părți nu închide nici ea toate chestiunile de contract, de folosire, de rambursare și de patrimoniu conjugal.

Art. 1017 din Codul civil (民法) distinge bunurile anterioare căsătoriei (婚前財產) și bunurile posterioare celebrării căsătoriei (婚後財產) și pune prezumția că bunurile a căror dată de dobândire este greu de dovedit sunt bunuri posterioare căsătoriei. Este un punct de plecare de clasificare și de probă pentru calculul regimului, nu o scurtătură pentru a fixa proprietatea fără privire la înscriere sau pentru a înlătura pretențiile individuale ale celeilalte părți. Operațiunile de virament, contractul de cumpărare, contractul de credit și operațiunile de rambursare, chitanțele (收據), mesajele dintre părți, documentele fiscale și de înregistrare, precum și cauza și data dobândirii, trebuie legate împreună pentru ca raportul juridic real să apară.

Art. 1030-1 din Codul civil (民法) este o instituție care, la stingerea regimului legal al bunurilor, calculează patrimoniul net posterior căsătoriei al fiecărui soț care întrunește condițiile și împarte în principiu diferența în mod egal. Nu este o instituție care transformă în coproprietate orice bun dobândit în timpul căsătoriei sau care împarte fiecare lucru pe jumătate. Bunurile obținute prin succesiune sau altă dobândire cu titlu gratuit și despăgubirile pentru prejudiciu moral (慰撫金) sunt excluse din calculul legal; datoriile și dispozițiile înainte de stingerea regimului trebuie examinate odată cu acestea. Dacă rezultatul unei împărțiri egale a diferenței este, după împrejurările legale, vădit inechitabil, tribunalul poate ajusta sau dispensa suma împărțirii.

Relațiile sexuale cu o altă persoană decât soțul sau răspunderea rupturii căsătoriei nu exclud prin ele însele dreptul la împărțire și nu îl reduc prin ele însele. Faptele concrete care cad sub factorii de ajustare legali, precum disimularea sau dispoziția de bunuri, contribuția la treburile casnice și la educația copiilor, precum și ansamblul împrejurărilor vieții comune și al dobândirii bunurilor, pot totuși fi alegate și dovedite separat. Nu se poate constata, numai din cauza unor cetățenii diferite, că modul de calcul al art. 1030-1 diferă.

Acest drept se stinge dacă nu este exercitat în 2 ani de la cunoașterea diferenței de patrimoniu rezidual și, în orice caz, în 5 ani de la stingerea regimului legal al bunurilor. Aceste două termene nu trebuie legate decât de pretenția art. 1030-1 și nu trebuie să servească drept termene pentru proprietate, împrumut, despăgubiri, întreținerea soțului după divorț sau pensia copilului. Punctul de plecare real al termenului și momentul stingerii regimului legal al bunurilor trebuie verificate unul câte unul după documente.

7. Despăgubiri pentru divorț, întreținerea soțului, concubinaj și terț

Nu sunt aceleași drepturi. Dreptul la împărțirea diferenței de patrimoniu rezidual al art. 1030-1 din Codul civil (民法), despăgubirile pentru divorț prin judecată prevăzute de art. 1056, întreținerea de necesitate pentru soțul fără vină, prevăzută de art. 1057, și pensia alimentară a copilului minor au condiții de naștere, un calcul și termene diferite. Dreptului la împărțire i se aplică 2 ani de la cunoașterea diferenței și 5 ani de la stingerea regimului legal al bunurilor; aceste termene nu trebuie transpuse ca atare celorlalte pretenții.

Despăgubirile art. 1056 din Codul civil (民法) sunt un drept care, față de cealaltă parte responsabilă în divorțul prin judecată, examinează separat prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial care întrunește condițiile legale (rezerva alineatului 2: persoana care cere nu trebuie ea însăși să aibă vină). Actul generator de răspundere, prejudiciul, legătura de cauzalitate și condițiile separate ale pretenției nepatrimoniale trebuie susținute prin probe. Simplul fapt că există împrejurări referitoare la ruptura căsătoriei nu fixează o sumă determinată și nu face să se nască în locul ei alte pretenții patrimoniale.

Întreținerea soțului după divorț, prevăzută de art. 1057 din Codul civil (民法), presupune că soțul fără vină cade, printr-un divorț prin judecată, în nevoia de a trăi. Trebuie mai întâi verificat dacă este vorba de un divorț prin consimțământ mutual sau de un divorț prin judecată, dacă persoana care cere nu are vină și dacă a căzut realmente în nevoie din cauza divorțului; întinderea se apreciază după documente concrete asupra nevoii și a capacității de a plăti. Consumul mediu statistic al guvernului sau numai vina celeilalte părți nu pot servi drept formulă constrângătoare.

Întreținerea copilului minor este un drept și o obligație între părinți și copil și se disting de întreținerea dintre foștii soți prevăzută de art. 1057. Împărțirea art. 1030-1 este reglementarea regimului matrimonial și nu înlocuiește despăgubirile nici întreținerea. Dacă există pretenții delictuale împotriva unei alte persoane decât soțul, restituirea unui bun determinat, un împrumut sau pretenții contractuale, temeiul juridic, părțile, prejudiciul și termenul trebuie determinate separat. Nu se poate atașa tuturor drepturilor un singur termen de 5 ani de la ziua divorțului; nașterea, cunoașterea, faptul, starea procedurii și regulile de prescripție (消滅時效) ale fiecărei pretenții trebuie examinate separat.

Părțile care trăiesc împreună fără căsătorie nu dobândesc, prin numai faptul vieții comune, drepturi matrimoniale precum divorțul sau întreținerea soțului (贍養費). Dacă totuși există realmente un patrimoniu comun, un împrumut, un contract, o înregistrare pe numele altuia, o fiducie, o îmbogățire fără justă cauză sau o faptă ilicită, aceasta se poate analiza ca un raport patrimonial sau de creanță independent de căsătorie. După numai durata vieții comune nu se poate spune nici că există o împărțire care presupune căsătoria, nici să se constate dinainte restabilirea concretă a dreptului.

Părinții soțului, de exemplu din familia soțului sau a soției, nu sunt debitori ai întreținerii soțului după divorț prevăzute de art. 1057 din Codul civil (民法). Numai afirmația unei ingerințe grave sau a unei injurii de către un terț nu întemeiază de îndată despăgubiri. Pretențiile împotriva unui terț cer un temei juridic separat tras din actul ilicit sau din dreptul patrimonial, precum și condițiile și probele vizate, anume actul ilicit, dolul sau neglijența, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

8. Drepturi și obligații față de copilul minor și interesul superior al copilului

Potrivit art. 1055 și 1055-1 din Codul civil al Taiwanului (民法), tribunalul apreciază chestiunile referitoare la copil, îndeosebi exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor față de copilul minor (未成年子女權利義務之行使或負擔) și legăturile personale (會面交往), după criteriul interesului superior al copilului (子女最佳利益). Cum factorii legali și documentele concrete — vârsta, sănătatea, voința și nevoile de dezvoltare ale copilului, viața, capacitatea de îngrijire și atitudinea părinților, legătura afectivă cu copilul și faptul de a ști dacă relația cu celălalt părinte este stânjenită — sunt luate în considerare în ansamblu, concluzia nu poate fi fixată numai după veniturile părinților sau răspunderea rupturii căsătoriei.

Conceptul exact al dreptului taiwanez este exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor față de copilul minor. Pot intra aici locul de rezidență, îngrijirea zilnică, deciziile asupra educației și a îngrijirilor medicale, administrarea bunurilor și reprezentarea legală. Pentru simplificare se poate vorbi de autoritate părintească (親權) sau de custodie; niciun termen luat singur nu acoperă totuși ansamblul drepturilor și obligațiilor din dreptul taiwanez.

Potrivit art. 1055 din Codul civil (民法), părinții pot conveni cine, după divorț, exercită și își asumă aceste drepturi și obligații. În lipsă de acord sau dacă acordul nu reușește, tribunalul poate hotărî; dacă acordul este nefavorabil copilului, tribunalul îl poate modifica sau lua decizia necesară. Chiar după o decizie existentă, o examinare judiciară poate intra în considerare dacă, după împrejurările ulterioare și interesul copilului, o modificare este necesară. Acordul de divorț semnat nu blochează examinarea ulterioară a interesului superior al copilului, iar modificarea acordului nu trebuie tratată ca simpla depunere a unui formular de evidență a gospodăriei.

În examinarea art. 1055-1 din Codul civil (民法), vârsta, sexul, numărul și sănătatea copilului, voința copilului și nevoia de dezvoltare a personalității, vârsta, profesia, conduita, sănătatea, capacitatea economică și situația de viață a părinților, voința și atitudinea de protecție și de educație, legătura afectivă dintre părinți și copil, precum și împrejurările care au stânjenit relația copilului cu celălalt părinte, sunt luate în considerare în ansamblu. Tribunalul aude avizul copilului în felul prevăzut de lege și poate ține seama de instruirea și avizul organelor competente sau al profesioniștilor din protecția copilului. Un venit ridicat sau răspunderea rupturii căsătoriei nu poate fi decât un fapt printre multe altele, nu este nici singurul criteriu de decizie, nici un temei pentru a recompensa sau a pedepsi un părinte.

Dacă sunt întrunite condițiile de naștere ale căii de divorț alese, căsătoria însăși se poate mai întâi stinge, chiar dacă părți ale chestiunilor de bunuri sau de copii rămân. Aceasta nu trebuie totuși privită ca o scurtătură recomandabilă în toate cazurile. Păstrarea și reglementarea bunurilor nerezolvate, acordul sau decizia judiciară necesare asupra locului de rezidență, îngrijirii, îngrijirilor medicale și educației copilului, pensia alimentară și legăturile personale, și nevoia, în timpul litigiului, a unei măsuri provizorii (暫時處分) pentru siguranța și continuitatea vieții, trebuie examinate împreună.

9. Pensia alimentară a copilului, legăturile personale, executarea silită și măsura provizorie

Potrivit art. 1116-2 din Codul civil (民法), obligația de întreținere a părinților față de copilul minor continuă și după divorț. Este un drept distinct de întreținerea față de fostul soț prevăzută de art. 1057 din Codul civil (民法). Cheltuielile de viață, de educație și de boală ale copilului și nevoile particulare, precum și veniturile, patrimoniul, capacitatea de întreținere și împărțirea reală a îngrijirilor fiecărui părinte, trebuie examinate după documente pentru a fixa sarcina concretă.

Dacă se vrea modificarea unui acord sau a unei decizii existente asupra pensiei alimentare a copilului, nevoia actuală a copilului, mijloacele și situația de viață actuale ale ambilor părinți, conținutul și forma documentelor existente, cursul plăților și interesul superior al copilului trebuie examinate împreună. Nu se poate susține că orice modificare trebuie precedată de un eveniment pe care părțile nu-l puteau prevedea. Dimpotrivă, suma modificării nu este nici ea fixată de îndată după numai schimbarea prețurilor sau o alegare unilaterală; documente pentru a dovedi cheltuielile cele mai recente și capacitatea de plată sunt necesare.

Dacă legăturile personale sunt stânjenite, se examinează, după conținutul și caracterul executoriu al acordului sau al deciziei existente, cursul stânjenirii, precum și voința, siguranța și planul de viață al copilului, dacă se poate cere tribunalului fixarea sau modificarea conținutului, executarea sau o măsură provizorie potrivită. Acordul sau decizia actuale, înregistrările de comunicare, datele și locurile de întâlnire efectiv încercate, întâlnirile școlare și medicale, precum și faptele care influențează siguranța și stabilitatea, trebuie ordonate.

Chiar în executarea art. 194 din legea asupra cauzelor de familie, metoda trebuie să corespundă interesului superior al copilului; după cauză, o constrângere directă sau indirectă poate intra în considerare. Simplul fapt că contactul a fost stânjenit nu duce de îndată la recurgerea la forța fizică, predarea copilului, o sancțiune a celeilalte părți sau modificarea exercitării drepturilor și obligațiilor față de copilul minor. Stadiul și metoda trebuie să se fixeze ținând seama de vârsta și voința copilului, de starea actuală de protecție, precum și de efectul emoțional și de siguranța executării.

La executarea pensiei alimentare a copilului, conținutul titlului executoriu existent (執行名義), scadențele de plată, restanțele și operațiunile de plată sunt importante; la executarea legăturilor personale, contează ca modul de contact și condițiile să fie concrete. Plata pensiei alimentare a copilului și executarea legăturilor personale nu sunt mijloace de schimb prin care părțile să se răzbune una pe alta; în interesul vieții copilului, obligația și procedura trebuie fiecare tratate în mod autonom.

10. Relocare internațională cu copilul

Simplul acord potrivit căruia copilul va locui în afara Taiwanului nu face din nivelul de trai al acelui stat o formulă autonomă de calcul al pensiei de întreținere a copilului. Cheltuielile reale de locuință, de educație, de boală și de călătorie și nevoia copilului, veniturile, patrimoniul și sarcina de îngrijire a ambilor părinți, precum și acordul sau decizia existente, trebuie examinate împreună. Costurile statului de rezidență pot servi drept material pentru a evalua cheltuielile concrete, dar nu fixează prin ele însele suma sarcinii.

La o relocare internațională trebuie mai întâi verificat cine are puterea de a determina locul de rezidență și călătoriile copilului, și dacă există consimțământul celuilalt părinte sau o ordonanță judiciară aplicabilă. Apoi se examinează dacă relocarea corespunde interesului superior al copilului și ce efect are asupra educației, îngrijirilor medicale, continuității vieții și a legăturilor personale continue cu părintele care rămâne. Un plan realmente executabil, precum frecvența contactelor, șederea în timpul vacanțelor, cheltuielile de călătorie și locul de predare, este necesar.

Eliberarea și folosirea pașapoartelor, intrarea și ieșirea din Taiwan și de la locul de destinație, precum și condițiile de ședere, de imigrație și de înregistrare a stării familiale, se disting de deciziile civile asupra autorității părintești (親權). Trebuie de asemenea verificat dacă deciziile sau acordurile existente referitoare la copil pot fi recunoscute și executate respectiv în Taiwan și la locul de destinație. Dacă există temerea concretă a unei plecări unilaterale, a unui refuz de restituire sau a unui risc de siguranță, trebuie examinat, după competențele vizate, ce măsuri conservatorii sau măsuri provizorii pot fi cerute înainte de plecare sau în caz de urgență.

Nu trebuie presupus că Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii se aplică de la sine Taiwanului. Deplasarea transfrontalieră, reținerea sau restituirea trebuie examinate, după locul de rezidență anterior al copilului, locul actual, precum și starea părților și a procedurilor vizate, cu ajutorul indicațiilor și al posibilității de executare a fiecărei competențe; numai numele unei convenții nu permite să se concluzioneze. Actele constând în a duce copilul sau a nu-l restitui contrar unui acord sau unei ordonanțe existente nu sunt recomandate; înainte de deplasare, consimțământul licit sau decizia și mijloacele de protecție urgente trebuie verificate.

11. Probe și pregătire practică

Documentele nu se ordonează ca o colecție pentru a presa cealaltă parte, ci ca o înregistrare pentru a explica cu exactitate competența, procedura, faptele și nevoia copilului. Dacă se pregătesc cele nouă categorii următoare astfel încât succesiunea temporală a evenimentelor și originea originalelor să fie vizibile, se reduce riscul de a confunda pretenții și termene diferite.

1. Ordonați proba căsătoriei și documentele de stare civilă din Taiwan, precum și cetățenia, domiciliul, rezidența obișnuită și adresa actuală a fiecărei părți. Marcați și dacă reședința obișnuită reală și adresa folosită pentru comunicare diferă de indicația documentului.
2. Strângeți, după procedură, acordul scris de divorț și cursul în care martorii au constatat voința autentică de a divorța, documentele judiciare, înregistrările de comunicare, procesul-verbal de mediere, procesul-verbal de tranzacție, judecata și proba puterii de lucru judecat.
3. Verificați înregistrările străine de căsătorie și de divorț și deciziile sau certificatele străine, legalizarea de către reprezentanțele Taiwanului în străinătate sau organe competente, traducerea chineză și starea de legalizare sau de notarizare, precum și starea de recunoaștere, de efect și de înscriere în Taiwan.
4. Legați de lista de ansamblu contractul de regim matrimonial aplicabil și regimul, activele, datoriile, numele înscrise, cauza și data dobândirii, precum și documentele de virament, de dispoziție, de credit, de rambursare, de impozite și de evaluare.
5. Stabiliți, într-un tabel cronologic neutru, motivele de divorț alegate după eveniment și timp, și păstrați în starea de origine comunicările obținute în mod licit, documentele medicale și de poliție, precum și celelalte probe. Distingeți prezumția și faptele direct constatate.
6. Pregătiți, din punctul de vedere al interesului superior al copilului, vârsta, sănătatea, educația și locul de rezidență ale fiecărui copil, cursul îngrijirilor trecut și actual, voința corespunzătoare gradului de dezvoltare, relația cu fiecare părinte, precum și documentele de siguranță și de stabilitate.
7. Ordonați împreună acordul sau decizia actuală privind copilul, plata pensiei alimentare și cheltuielile reale, cursul legăturilor personale, documentele de călătorie, planul de călătorie și planul concret de relocare internațională.
8. Legați toate datele de cerere, de înscriere, de apel, de recurs, de exercitare a drepturilor și de executare de evenimentul exact care face să curgă termenul. Nu amestecați pronunțarea, comunicarea și puterea de lucru judecat a judecății, încheierea medierii sau a tranzacției, cunoașterea dreptului și stingerea regimului.
9. Transmiteți numerele de identitate, adresele, precum și datele medicale, educative și financiare ale soțului și ale copilului numai persoanelor și organelor necesare și în măsura necesară, și stabiliți un plan de protecție a datelor personale cuprinzând accesul la fișiere, modul de transmitere și distrugerea copiilor.

Supravegherea ilicită, accesul la conturi, pătrunderea într-un telefon mobil sau un calculator, urmărirea de localizare, înregistrarea contrară legii și divulgarea de informații private ale copilului nu trebuie să servească drept metodă de culegere de probe. Răzbunarea împotriva celeilalte părți, disimularea de bunuri sau transferul fictiv, precum și deplasarea copilului contrar unui acord sau unei decizii, pot crea riscuri suplimentare pentru cauză și pentru copil. Dacă legalitatea documentelor sau modul lor de păstrare nu este clară, dreptul aplicabil și procedura judiciară trebuie examinate înainte de culegere.

12. Surse oficiale

Sursele primare (nivelul 1) următoare sunt punctul de plecare pentru a verifica structura juridică și procedurile acestui articol, oprite la 25 iulie 2026. Înainte de a acționa realmente, trebuie verificate din nou modificările, indicațiile cele mai recente ale organului competent și textul aplicabil cauzei.

1. Baza de date națională a legislației din Taiwan: Codul civil (民法)
2. Ministerul Justiției din Taiwan: versiunea engleză a Codului civil
3. Baza de date națională a legislației din Taiwan: legea asupra cauzelor de familie (家事事件法)
4. Baza de date națională a legislației din Taiwan: art. 303 din Codul de procedură civilă
5. Baza de date națională a legislației din Taiwan: regulile asupra măsurilor provizorii în cauzele de familie necontencioase
6. Baza de date națională a legislației din Taiwan: legea evidenței gospodăriilor (戶籍法)
7. Departamentul stării civile al Ministerului de Interne din Taiwan: indicații asupra înscrierii divorțului
8. Baza de date națională a legislației din Taiwan: legea asupra dreptului aplicabil raporturilor civile cu element de extraneitate (涉外民事法律適用法)
9. Curtea constituțională din Taiwan: decizia numărul 4 din anul 112 (112年憲判字第4號)
10. Curtea constituțională din Taiwan: versiunea engleză a deciziei numărul 4 din anul 112

13. Indicații conexe

• Ce cauze tratăm
• Cum se stabilesc obiectul mandatului și onorariile
• Contact

---

Acest articol este un material educativ destinat să explice în general instituțiile divorțului, ale cauzelor de familie internaționale, ale patrimoniului conjugal și ale copiilor minori din Taiwan, și nu o consultanță juridică pentru o cauză individuală. Procedura și rezultatul pot diferi după competență, dreptul de conflict, recunoașterea deciziilor străine, starea căsătoriei și a stării civile, regimul bunurilor, acordul sau decizia existente referitoare la copil, faptele și probele, precum și prescripțiile oficiale cele mai recente. Termenele de înscriere, de cale de atac, de pretenție și de executare trebuie, înainte de a acționa, verificate unul câte unul după punctul de plecare exact al fiecărui drept și al fiecărei proceduri.

Avocata Wei Tseng (曾雋崴)