Intrare în Taiwan: diferențe între filială și sucursală

Când o întreprindere străină intenționează să desfășoare în mod continuu o activitate în Taiwan, formele frecvent examinate sunt filiala (子公司) taiwaneză și sucursala taiwaneză a unei societăți străine. Ambele forme creează un punct de activitate în Taiwan, dar diferă după cine devine parte la contract, cine suportă datoriile, dacă pot fi primite aporturi ale unor terți și ce procedură este necesară la transferul profitului spre străinătate. Dacă se compară numai comoditatea etapei de constituire, chestiuni de răspundere sau de fiscalitate neprevăzute pot să se ivească în timpul exploatării; trebuie judecat pe toată durata activității.

Filiala taiwaneză este o persoană juridică (法人) independentă constituită potrivit dreptului taiwanez. O societate-mamă (母公司) străină poate deveni acționar, dar filiala este un subiect de drepturi distinct de societatea-mamă. Sucursala (分公司) taiwaneză a unei societăți străine este în schimb o parte a sediului (本公司) străin și un punct de activitate fără personalitate juridică proprie. În limbajul curent, este numită uneori sediu secundar; în acest articol, termenul sucursală este folosit pentru a clarifica raportul juridic.

Ce formă este mai potrivită diferă după sector, compoziția investitorilor, structura contractuală, autorizațiile cerute în Taiwan, numărul de persoane angajate, modul de finanțare, folosirea și repatrierea profitului, admiterea viitoare de asociați sau cotarea, precum și după planul de încetare a activității. Chiar când o societate-mamă străină — de exemplu din Coreea — intră în Taiwan, nu trebuie avut în vedere numai dreptul taiwanez; contabilitatea și fiscalitatea din statul societății-mamă, precum și procedura de investiție în străinătate, sunt de examinat împreună. Mai jos sunt comparate, în această ordine, personalitatea juridică, impozitele, răspunderea, finanțarea, creditul de impozit la investiție, acordul de impozit pe venit și retragerea.

1. Personalitate juridică și structură de aport

Sucursala face parte din societatea străină, astfel că nu există acționari (股東) la sucursala însăși. Dacă vreți să aduceți capital împreună cu un terț pentru o activitate în Taiwan, este indicată în special constituirea unei filiale taiwaneze și fixarea cercului său de acționari. Răspunderea, dreptul de vot, finanțarea, autorizațiile și fiscalitatea trebuie verificate după raportul de investiție și planul de activitate.

Art. 1 din Legea societăților din Taiwan (公司法) definește ca societate persoana juridică organizată, înregistrată și constituită potrivit acestei legi într-un scop lucrativ. Filiala taiwaneză constituită după aceste reguli este o persoană juridică taiwaneză distinctă de societatea-mamă străină. Filiala poate, în nume propriu, să închirieze birouri, să încheie contracte comerciale și de muncă, să dobândească bunuri și să fie parte la un litigiu. Creanțele și datoriile născute din contracte incumbă în principiu filialei. Chiar dacă societatea-mamă fixează politica de gestiune sau desemnează administratori, personalitatea juridică a celor două societăți nu se confundă din acest motiv.

Întinderea răspunderii aplicabile filialei se apreciază după forma socială efectiv aleasă și după comportament. Acționarii unei societăți cu răspundere limitată (有限公司) răspund, potrivit art. 99 alineatul 1 din Legea societăților, în principiu față de societate în limita sumei aportului lor. Art. 99 alineatul 2 prevede totuși o excepție: dacă acționarii abuzează de personalitatea juridică astfel încât societatea are dificultăți de a plăti anumite datorii, și dacă abuzul este grav, ei pot răspunde în măsura necesară. Dacă, separat, un acționar sau societatea-mamă a furnizat o garanție sau a participat direct la o faptă ilicită, răspunderea care decurge este de asemenea de examinat. Principiul răspunderii limitate (有限責任) este deci un punct de plecare important, dar nu este o asigurare că, în orice situație, răspunderea se oprește la suma aportată.

Dacă o societate străină intenționează să exercite în Taiwan în nume propriu, trebuie să observe regulile Legii societăților (公司法) referitoare la sucursală. Potrivit art. 371 din Legea societăților, o societate străină nu poate exercita în Taiwan pe numele societății străine fără a înregistra sucursala. Potrivit art. 372, societatea străină trebuie să afecteze fonduri destinate exclusiv exploatării sucursalei taiwaneze și să desemneze un responsabil (負責人) în Taiwan. Aceste fonduri sunt fonduri ale sediului pentru activitatea din Taiwan, și nu sunt nici acțiuni, nici părți sociale ale sucursalei. Desemnarea responsabilului nu este o procedură care transformă sucursala într-o societate independentă, ci un dispozitiv care permite executarea muncii societății străine în Taiwan și clarificarea raportului de răspundere.

Dacă este prevăzut să se exploateze activitatea în Taiwan împreună cu un terț, numai fixarea cotei de aport nu ajunge. Dreptul de vot, numirea administratorilor, drepturile de consimțământ asupra afacerilor importante, aporturile suplimentare, măsurile în caz de lipsă de fonduri, folosirea proprietății intelectuale, repartizarea profitului, restricțiile de concurență, cesiunea de părți, impasul și încetarea activității sunt de fixat împreună. Calea unui aport comun într-o filială taiwaneză are avantajul că aceste raporturi pot fi amenajate în interiorul structurii de acționari a societății. Pot totuși exista alte căi licite, precum o activitate comună contractuală pentru un proiect determinat sau o structură ad hoc distinctă; nu se poate deduce că filiala este singura soluție pentru orice activitate comună.

În modul sucursală, subiectul juridic ultim al exploatării sucursalei este societatea străină. Sediul trebuie să fixeze în mod concret cercul contractelor pe care responsabilul din Taiwan le poate încheia, puterile bancare, puterile de personal, sistemul de rapoarte, aprobarea bugetului și controlul intern. Dacă, invers, este aleasă filiala, statutul și organele, împărțirea puterilor între acționari, precum și contractele de servicii, de împrumut și de licență între filială și societatea-mamă sunt de documentat în mod distinct. Mai esențial decât denumirea este să se știe dacă puterile reale și fluxul operațiunilor corespund structurii juridice.

Autorizațiile nu se stabilesc nici ele numai după personalitatea juridică. Reguli sectoriale pot fixa separat subiectul solicitant, capitalul minim, personalul profesional, localul, examinarea investiției străine sau calificarea responsabilului. Faptul că înregistrarea filialei sau a sucursalei este posibilă nu este același lucru cu puterea de a exploata o activitate reglementată determinată. Activitățile prevăzute sunt de descompus; partea contractuală și titularul fiecărei autorizații trebuie verificate mai întâi.

2. Fiscalitate și virament al profitului

Filiala și sucursala sunt de regulă supuse impozitului pe afaceri de 5% și impozitului pe venitul întreprinderilor de 20%. Când filiala taiwaneză distribuie dividende societății-mamă din străinătate, cota de reținere la sursă potrivit dreptului intern al Taiwanului este de 21%; dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale Acordului de impozit pe venit Taiwan–Coreea, cota maximă este de 10%. Viramentul către sediu, de către sucursala taiwaneză a unei societăți străine, al profitului după impozit nu este un dividend, astfel că în principiu nu există o reținere la sursă suplimentară. Întreprinderile al căror sediu se află în afara Taiwanului sunt excluse din obiectul de declarație al majorării de 5% asupra profitului nedistribuit.

Impozitul pe afaceri (營業稅) este un impozit indirect asupra livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii în Taiwan. Cota generală este de 5%; declarația se efectuează de obicei pentru o perioadă de impunere de 2 luni. Cota zero, exonerarea, cota specială sau deductibilitatea taxei în amonte pot totuși varia după caracterul operațiunii. Dacă filiala și sucursala exercită în Taiwan o activitate impozabilă, obligația de impozit pe afaceri este de examinat; singura cifră de 5% nu înseamnă că impozitul efectiv plătit de fiecare întreprindere este același.

Impozitul pe venitul întreprinderilor (營利事業所得稅) se calculează după venitul impozabil (課稅所得) al întreprinderii. Dacă venitul impozabil depășește suma de prag legală, cota generală este de 20%. Nu este vorba de un impozit care înmulțește de la început cifra de afaceri cu 20%; constatarea veniturilor și admiterea cheltuielilor, amortizarea, imputarea pierderilor, creditele de impozit și ajustările de preț de transfer fac să varieze baza și impozitul real. Chiar la cifră de afaceri și cotă identice, rezultatele de declarație ale filialei și ale sucursalei pot diverga dacă structura contractuală și imputarea costurilor diferă.

Când filiala taiwaneză distribuie profitul după impozit sub formă de dividend societății-mamă din străinătate, filiala și acționarul sunt subiecte juridice distincte. Potrivit dreptului intern al Taiwanului, cota de reținere la sursă asupra dividendelor plătite unui acționar din străinătate este de 21%. Dacă societatea-mamă este rezidentă a Coreei, intră în câmpul Acordului de impozit pe venit Taiwan–Coreea și este beneficiarul real (受益所有人) al dividendului, și dacă îndeplinește alte condiții de aplicare, cota maximă de 10% prevăzută de acord poate fi examinată. Cota acordului nu se aplică automat numai pentru că beneficiarul se află în Coreea. Certificatul de rezidență (居住者證明), aprecierea beneficiarului real, momentul plății și al declarației, precum și procedura de cerere sau de rambursare necesară, trebuie verificate după practica cea mai recentă.

Profitul născut la sucursala taiwaneză a unei societăți străine nu este profitul unei societăți distincte, apoi împărțit între acționari, ci o parte a profitului care revine sediului străin. De aceea viramentul către sediu al profitului sucursalei după impozit, după declarație și plată în Taiwan a impozitului pe venitul întreprinderilor, se distinge de dividend (股利); în stadiul sucursalei, în principiu nu există o reținere suplimentară asupra dividendelor. Aceasta nu înseamnă că orice plată între sucursală și sediu primește întotdeauna același tratament. Dacă sunt amestecate dobânzi, redevențe, contraprestații de servicii, prețuri de active sau plăți către un terț, substanța fiecărei plăți și obligația de reținere sunt de apreciat separat.

Majorarea asupra profitului nedistribuit (未分配盈餘加徵稅額) este de asemenea de văzut deosebind structura juridică. Dacă filiala taiwaneză pune profitul în rezervă, majorarea de 5% a art. 66-9 din Legea impozitului pe venit (所得稅法) poate intra în considerare. Potrivit indicației Ministerului Finanțelor din Taiwan (財政部), întreprinderile al căror sediu se află în afara Taiwanului sunt excluse din respectiva declarație a profitului nedistribuit. Aceasta nu înseamnă nici că activitatea taiwaneză a sucursalei rămâne neimpozitată, nici că toate obligațiile de probă legate de viramentele către sediu dispar.

La compararea formelor, procesul de formare și de folosire a profitului trebuie examinat, nu numai tabelul cotelor. Filiala calculează în propriile registre venitul impozabil, cheltuielile, pierderile, punerea în rezervă și suma distribuibilă. Rezultatul poate varia după cum vor fi necesare fonduri pentru o reinvestiție în Taiwan, după momentul distribuției și după existența de împrumuturi de acționari sau de redevențe. Sucursala trebuie să distingă veniturile și cheltuielile imputabile exploatării din Taiwan și să pregătească temeiul împărțirii cheltuielilor comune ale sediului. Prezentarea contabilă și imputarea fiscală a operațiunilor interne între sediu și sucursală sunt de asemenea de examinat.

Principiile prețurilor de transfer (移轉訂價) se pot aplica operațiunilor între filială și societatea-mamă, precum și împărțirii cheltuielilor între sucursală și sediu. Contractul, factura, temeiul de calcul, munca reală a personalului, folosirea activelor și mișcarea fondurilor trebuie să coincidă. O cheltuială nu devine automat deductibilă la sucursala taiwaneză numai pentru că a fost plătită de sediu; și nici faptul că o sumă figurează într-un contract intern de grup nu face ca sarcina filialei să fie admisă de la început. Documentele care susțin caracterul operațiunii și prețul deplin concurențial sunt de păstrat.

De partea statului societății-mamă (în exemplul de față, Coreea), creditul de impozit străin (外國稅額扣抵), dividendele filialelor din străinătate, veniturile și pierderile sucursalei, tratamentul contabil consolidat sau separat, precum și declarațiile de schimb, trebuie verificate împreună. Felul în care pierderile inițiale ale sucursalei taiwaneze sunt tratate față de sediu poate varia după dreptul fiscal și normele contabile din statul sediului. Nu se poate deci concluziona dinainte că alegerea sucursalei reduce sarcina fiscală a societății-mamă străine. Impozitul din Taiwan și sarcina fiscală finală din statul societății-mamă, momentul repatriării trezoreriei și costul documentelor ar trebui comparate în același tabel de calcul (計算表).

3. Datorii și răspundere juridică

Sucursala nu este o persoană juridică distinctă de societatea străină, astfel că datoriile sucursalei taiwaneze sunt datorii ale societății străine. Obligațiile născute din contracte de locațiune, de vânzare, de servicii, de muncă sau de împrumut pe care responsabilul sucursalei le-a încheiat licit pe numele societății străine incumbă în principiu sediului străin. Chiar dacă se nasc pierderi din exploatarea din Taiwan sau dacă datoriile sunt greu de plătit numai cu patrimoniul sucursalei, răspunderea societății străine ca subiect juridic nu este limitată la fondurile afectate sucursalei.

Filiala taiwaneză este o persoană juridică distinctă, astfel că contractele pe care le încheie și datoriile pe care le asumă incumbă în principiu filialei. Acționarii unei societăți cu răspundere limitată răspund, potrivit principiului art. 99 din Legea societăților, în limita sumei aportului; acționarii unei societăți pe acțiuni (股份有限公司) răspund, potrivit regulilor formei sociale aplicabile, în măsura acțiunilor subscrise. Această diferență poate fi un punct de examinare important într-o activitate cu risc ridicat, contracte de lungă durată și activități confruntate cu multe persoane angajate sau cu consumatori.

Constituirea unei filiale nu întrerupe totuși toate riscurile societății-mamă. Dacă banca sau locatorul cere o garanție a societății-mamă, aceasta poate răspunde potrivit contractului de garanție. La fel stau lucrurile dacă societatea-mamă reia direct contractul filialei sau îl semnează ca parte comună. Dacă patrimoniul social și patrimoniul acționarului nu sunt distinse, sau dacă personalitatea juridică este abuzată în scopul de a vătăma creditorii, excepția Legii societăților poate intra în considerare. Limita răspunderii este influențată nu numai de forma de înregistrare, ci și de decizia reală și de gestiunea fondurilor.

Obligațiile administratorilor, ale conducătorului (經理人) și ale responsabilului din Taiwan sunt de văzut separat. Cazurile în care autorul însuși răspunde — faptă ilicită prin dol sau neglijență, încălcarea legii, declarație falsă, neîndeplinirea gestiunii siguranței — nu se rezolvă prin numai forma socială. Raporturile de muncă, reținerea și declarația fiscale, datele personale, protecția consumatorilor, regulile de mediu și de produs, precum și obligațiile de autorizație sectoriale, urmează subiectul de răspundere și sancțiunea pe care le fixează fiecare lege. Dacă societățile grupului își împart executarea muncii, documentele și exploatarea trebuie să coincidă în privința persoanei care își asumă efectiv fiecare obligație.

În stadiul contractual, limitarea răspunderii, despăgubirea, garanțiile personale, garanțiile reale, legea aplicabilă și clauzele de soluționare a diferendelor sunt de amenajat după riscul activității. Riscurile care pot fi transferate printr-o asigurare și cele care trebuie prevenite prin controlul intern sunt de distins. Dacă puterile referitoare la sigiliu și la semnătura electronică, aprobarea cheltuielilor, identificarea clientului, calculul și declarația impozitului, semnalarea către autoritatea de supraveghere și sistemul de comunicare în caz de accident sunt clarificate, separarea juridică pe care o oferă forma de organizare se poate de asemenea menține în exploatarea reală.

Comparația de răspundere nu se poate în fine închide prin simpla frază potrivit căreia „filiala este sigură și sucursala este periculoasă”. În sucursală, structura este clară: societatea străină răspunde direct; în cazul filialei, punctul de plecare este principiul persoanei juridice independente și al răspunderii limitate a acționarilor. Trebuie suprapuse garanția, fapta ilicită, abuzul de personalitate juridică, răspunderea de reglementare și contractele de grup pentru a aprecia expunerea reală și mijloacele de stăpânire.

4. Finanțare și cotare în Taiwan

Sucursala nu este o societate emitentă (發行公司) independentă și nu poate fi obiectul unei cotări (上市) în Taiwan. Dacă filiala intenționează să fie cotată, trebuie să îndeplinească condițiile fixate de Legea societăților și de bursă. Avantajele fiscale nu se determină în mod uniform după numai forma de organizare. Pentru creditul de impozit la investiție al art. 10-1 din Legea privind inovarea industrială, investiția vizată, termenul de cerere, modul de imputare, restricțiile la cumulul avantajelor și plafoanele creditului de impozit trebuie verificate una câte una.

Sucursala nu are nici acțiuni, nici părți sociale proprii, astfel că nu le poate emite unui terț pentru a-i face acționari ai sucursalei. Fondurile necesare exploatării din Taiwan pot fi obținute din fondurile afectate de sediu, din sprijinul sediului sau dintr-un împrumut licit. Imposibilitatea de a emite părți nu trebuie extinsă în sensul că orice formă de finanțare ar fi imposibilă. Posibilitatea de împrumut, garanțiile, garanția sediului, examinarea bancară și documentele de schimb valutar trebuie verificate pentru fiecare operațiune concretă.

Filiala taiwaneză poate, după forma socială aleasă și procedura legală, să folosească structuri de emisiune de acțiuni sau de majorare de aport. Asociați locali pot fi admiși ca acționari, drepturile investitorilor ulteriori sau condițiile de acțiuni de categorie pot fi amenajate, iar o remunerație în părți pentru organe și personal poate fi examinată. Dacă cesiunea de părți pentru randamentul investiției, o reorganizare precum o fuziune sau o sciziune și primirea unei investiții strategice fac parte din planul pe termen lung, persoana juridică independentă a filialei poate conveni acestui plan. Fiecare mijloc este totuși supus limitărilor Legii societăților, ale regulilor de investiție, ale statutului și ale pactului de acționari.

Cotarea în Taiwan este un domeniu în care diferența de structură dintre sucursală și filială apare clar. Sucursala taiwaneză a unei societăți străine nu este o societate emitentă independentă și nu are acțiuni proprii, astfel că sucursala însăși nu poate fi obiectul unei cotări a pieței valorilor din Taiwan. Posibilitatea de cotare a societății străine ca sediu și posibilitatea de cotare a sucursalei taiwaneze însăși sunt chestiuni distincte.

Simpla existență a unei filiale taiwaneze nu creează nici ea automat eligibilitatea pentru listare. Dacă o cotare este prevăzută, trebuie mai întâi reunită o formă de societate emitentă aptă să fie cotată și îndeplinit standardul pieței vizate a Bursei din Taiwan. Durata de la constituire, capitalul, rentabilitatea, dispersia acțiunilor, guvernanța de întreprindere, controlul intern, auditul contabil și informarea publică, precum și toate condițiile aplicabile, sunt de pregătit. Restricțiile sectoriale sau la investiția străină, reorganizarea grupului și cercul de acționari pot influența planul de cotare.

Este deci recomandat să se deseneze în ordinea timpului nu numai nevoia actuală de fonduri de exploatare, ci și sursele viitoare de fonduri și căile de repatriere. Faptul că sediul furnizează totalul, că sunt primiți investitori din Taiwan sau dintr-o țară terță, că sunt necesare un împrumut bancar și garanții, că organelor și personalului li se acordă o remunerație în părți și că se are în vedere, mai târziu, o cesiune de părți sau o listare face structura potrivită mai netă. Structura potrivită unei intrări pe termen scurt și cea potrivită unui plan de piață a capitalurilor pe termen lung pot diverga.

5. Credit de impozit la investiție

Avantajele fiscale nu se determină în mod uniform după numai denumirea de organizare filială taiwaneză sau sucursală. Calificarea persoanei impozabile, conținutul real al investiției, suma, starea și scopul de folosire a activelor, momentul investiției, termenul de cerere, procedura de aprobare, modul de imputare și limitarea de folosire concomitentă cu alte avantaje trebuie toate verificate. Creditul de impozit este de distins de calculul venitului impozabil; nu trebuie înțeles ca un regim care scade de la început din impozitul de plată totalitatea sumei cheltuielilor.

Art. 10-1 în vigoare din Legea privind inovarea industrială (產業創新條例) vizează anumite investiții de la 1 ianuarie 2025 până la 31 decembrie 2029. Societățile sau societățile în comandită (有限合夥) care, în cursul aceluiași exercițiu fiscal, investesc cel puțin 1.000.000 TWD (新臺幣) și cel mult 2.000.000.000 TWD pot examina aplicarea sub condițiile legale și procedura de aprobare. Investitorul trebuie să dobândească activul vizat pentru propria folosire; caracterul nou și folosirea reală trebuie de asemenea verificate.

Domeniile vizate sunt mașinile inteligente noi, sistemele 5G, produsele sau serviciile de cibersecuritate, produsele sau serviciile de inteligență artificială, precum și materialul, programul, tehnica sau serviciile tehnice legate de economia de energie și de reducerea carbonului. Faptul că o investiție pare să corespundă denumirii domeniului nu atrage o aprobare automată. Contractul, documentele fiscale, documentele de plată, starea activelor, conținutul tehnic, planul de folosire și dosarul de cerere sunt de verificat unul câte unul, pentru a ști dacă corespund cadrului și procedurii legale.

Potrivit modului de alegere fixat de lege, se poate examina să se impute cel mult 5% din suma investită a anului vizat asupra impozitului pe venitul întreprinderilor al acelui exercițiu, sau să se impute cel mult 3% din suma investită în fiecare an timp de 3 ani. Suma anuală de imputare potrivit art. 10-1 este limitată la 30% din impozitul pe venitul întreprinderilor al anului vizat. În caz de aplicare comună cu alte credite de impozit la investiție în același an, plafonul total și limitarea de aplicare concomitentă trebuie de asemenea verificate separat. Mențiunea „30%” nu înseamnă că 30% din cheltuielile de cercetare și dezvoltare sunt automat rambursate.

Un regim distinct referitor la activitățile de cercetare și dezvoltare poate fi obiectul altor reguli, precum art. 10 din Legea privind inovarea industrială. Dacă se confundă creditul referitor la cercetare și dezvoltare al art. 10 și creditul pentru anumite investiții de echipamente și de tehnici al art. 10-1, cheltuielile vizate, momentul cererii și plafonul pot fi apreciate în mod eronat. Înainte de a investi, întreprinderea trebuie să examineze separat ce dispoziție intenționează să aplice, care sunt organismul și calendarul de cerere, și dacă poate fi folosită împreună cu alte subvenții sau credite.

Dacă sucursala poate depune cererea, sau dacă filiala îndeplinește condițiile, se apreciază după subiectul solicitant fixat de regula aplicabilă și după raportul de investiție real. Simplul statut de filială nu asigură un avantaj, iar simplul statut de sucursală nu permite să se concluzioneze că sucursala este exclusă din orice sprijin fiscal. Dacă se încearcă să se ajusteze structura după semnarea contractului de investiție și dobândirea activelor, termenul de cerere sau condițiile de probă pot fi ratate; confirmarea în stadiul de planificare a investiției este mai sigură.

6. Acordul de impozit pe venit Taiwan–Coreea și sediul permanent (PE)

Acordul de impozit pe venit Taiwan–Coreea a fost semnat la 17 noiembrie 2021, a intrat în vigoare la 27 decembrie 2023 și se aplică de la 1 ianuarie 2024. Precizare: acordul se aplică unei situații cu element coreean care îndeplinește condițiile lui; dacă între Taiwan și statul dumneavoastră există un acord fiscal și în ce termeni, trebuie verificat separat. Nu este o regulă general valabilă pentru orice investitor. Acordul ordonă dubla impunere a rezidenților celor două teritorii, dar nu este o regulă care exonerează automat ansamblul veniturilor de sursă taiwaneză. Tipul de venit, beneficiarul real, statutul de rezident, legătura reală cu sediul permanent și procedurile interne trebuie verificate fiecare.

Cotele maxime ale acordului pentru dividende, dobânzi și redevențe sunt, în fiecare caz, de 10%. Pentru a aplica această cotă, beneficiarul trebuie să îndeplinească condițiile convenționale, îndeosebi să fie rezident al celuilalt teritoriu potrivit acordului și beneficiar real al acestui venit. Certificatul de rezidență cerut în Taiwan, precum și procedura de cerere, de declarație sau de rambursare, sunt de asemenea de reunit. Dacă în lanțul de operațiuni există o societate interpusă (導管公司), sau dacă venitul este realmente legat de un sediu permanent în Taiwan, o analiză distinctă poate fi necesară.

Profitul întreprinderilor este în principiu exonerat de impozit în celălalt teritoriu dacă întreprinderea unuia dintre teritorii nu are un sediu permanent (常設機構, PE) în sensul acordului în celălalt teritoriu. Dimpotrivă, dacă sediul permanent există, profitul care îi este imputabil poate fi impus în celălalt teritoriu. De aceea, la examinarea clauzei privind profitul întreprinderilor, trebuie mai întâi văzut dacă activitatea exercitată în Taiwan constituie un sediu permanent, apoi calculate ce venituri și cheltuieli îi sunt imputate.

Sediul permanent poate cuprinde un loc determinat de exercitare a activității. Dacă activitatea se exercită prin instalații fixe precum un loc de conducere, o sucursală sau un birou, durata de folosire a locului, puterea de dispoziție a întreprinderii și munca îndeplinită sunt de examinat. Punctul de activitate al unei societăți străine care a înregistrat oficial o sucursală în Taiwan ține de obicei de sediul permanent de instalație fixă în Taiwan; profitul taiwanez al sucursalei nu poate fi considerat scutit din start.

Pe lângă instalația fixă, acordul prevede mai multe tipuri de sediu permanent. Dacă șantierul, lucrările de construcție, de montaj sau de instalație sau supravegherea conexă depășesc 6 luni, sediul permanent de șantier poate intra în considerare. Dacă întreprinderea furnizează servicii prin angajați sau prin alte persoane timp de, în total, mai mult de 183 de zile în cursul oricărei perioade de 12 luni, sediul permanent de servicii se poate naște. Activitatea unui agent care exercită în mod repetat puterea de a încheia contracte pentru întreprindere poate de asemenea ține de sediul permanent de agent.

Fiecare criteriu tratează un tip de activitate distinct. Faptul că zilele de prestare de servicii sunt de 183 de zile sau mai puține nu permite să se conchidă că lipsește o instalație fixă, precum un loc de conducere sau un birou; și nici faptul că durata lucrărilor este de 6 luni sau mai puțin nu înlătură posibilitatea unui sediu permanent de agent. Locul, durata, personalul, puterea de a negocia și de a încheia contracte, stocurile sau echipamentele, precum și forma de exploatare vizibilă pentru contraparte, precum clientul, trebuie toate verificate.

Filiala și sediul permanent nu sunt nici ele același concept. Filiala taiwaneză este o persoană juridică distinctă; numai calitatea de filială a unei societăți-mamă străine nu o face de la început sediul permanent în Taiwan al societății-mamă. Dacă totuși există fapte concrete — de exemplu că filiala exercită în mod repetat puterea de a încheia contracte pentru societatea-mamă, sau că societatea-mamă exercită propria activitate la locul filialei — o examinare distinctă este necesară. Înregistrarea persoanei juridice și legătura de impunere (nexus) potrivit acordului se apreciază fiecare după condițiile lor.

Pentru a pregăti aplicarea acordului, trebuie procurate nu numai contractul și factura, ci și documentele executării reale a muncii. Înregistrarea zilelor de prezență a personalului în Taiwan, a folosirii locului, a deciziei, a negocierii și a semnării contractului, a luării în sarcină a costurilor, a rezultatelor serviciului și a fluxului fondurilor ajută la aprecierea sediului permanent și a imputării profitului. Pentru ca procedurile interne de declarație sau documentele de preț de transfer să nu fie omise în timp ce se invocă alinierea convențională, calendarele de declarație ale celor două teritorii sunt de gestionat împreună.

7. Ce formă să se aleagă

Nici filiala, nici sucursala nu este superioară pentru orice intrare în Taiwan. Dacă activitatea are nevoie de o persoană juridică taiwaneză independentă și de o structură de acționari locali, filiala poate conveni; dacă societatea străină intenționează să exercite direct activitatea în Taiwan menținând controlul sediului, structura de sucursală poate conveni. Aprecierea potrivit căreia constituirea este posibilă și aprecierea potrivit căreia structura este eficientă când se consideră și exploatarea, fiscalitatea și retragerea sunt totuși de distins.

Înainte de a alege, este recomandat să se ordoneze în scris punctele următoare și să se compare.

• Cine aduce capitalul și cum se împart dreptul de vot și puterea de a hotărî afacerile importante
• Ce întindere de răspundere își asumă sediul străin sau societatea-mamă contractual și legal
• Cărui subiect sunt imputate contractele clienți, angajarea, proprietatea intelectuală, localul și autorizațiile
• Unde sunt constatate cifra de afaceri și cheltuielile și cum se fac punerea în rezervă, dividendul sau viramentul către sediu
• Cum sunt pregătite aprobarea de investiție, contul bancar, intrarea fondurilor, precum și documentele de schimb valutar și de virament
• Cum sunt gestionate registrele, auditul, documentele de preț de transfer, precum și declarația și creditul de impozit străin din statul societății-mamă
• Dacă sunt prevăzute o majorare de capital, un asociat local, o remunerație în părți, o cotare, o fuziune și o reorganizare, precum și o cesiune de părți
• Cine va executa, la încetarea activității, sfârșitul contractelor, raporturile de muncă, declarația fiscală, cesiunea de active și procedura de retragere

Chiar dacă, la începutul intrării în Taiwan, cifra de afaceri așteptată este slabă și numărul de persoane și de contracte nu este ridicat, planurile viitoare sunt de reflectat de asemenea. Posibilitatea de a se retrage după o verificare de piață pe termen scurt, investiția pe termen lung și admiterea de asociați locali, extinderea către o activitate reglementată și furnizarea unei garanții de către sediu pot fi comparate pe scenarii. Dacă se întocmește un tabel, pentru fiecare scenariu, al fondurilor necesare, al trezoreriei după impozit, al expunerii de răspundere, precum și al costului documentelor și al declarațiilor, prejudecățile născute din denumirea formei pot fi reduse.

Posibilitatea de a modifica structura în timpul exploatării este de asemenea de examinat. Transferul activității sucursalei către o nouă filială sau cesiunea de active a filialei către o altă societate a grupului se poate însoți de consimțământul contrapărții, de raporturile de muncă, de autorizații, de transmiterea de active, precum și de proceduri fiscale și de schimb. Nu trebuie presupus că forma aleasă mai întâi va putea mai târziu fi înlocuită printr-o simplă schimbare de nume. Dacă posibilitatea de conversie este luată în considerare, este recomandat să se înceapă cu clauzele de cesiune ale contractelor principale și cu drepturile de folosire a proprietății intelectuale.

Procedurile de retragere diferă de asemenea. Dacă sucursala unei societăți străine intenționează să înceteze exploatarea în Taiwan, radierea înregistrării sucursalei (廢止分公司登記) este de cerut potrivit art. 378 din Legea societăților. Datoriile, obligațiile fiscale, de muncă, contractuale și de reglementare născute înainte de cererea de radiere nu dispar totuși numai din cauza cererii. Reglarea raporturilor cu contrapărțile, încetarea raporturilor de muncă, recuperarea creanțelor, cesiunea de active, declarația fiscală și punerea în ordine a conturilor bancare sunt de executat în ordinea potrivită.

Potrivit art. 379 din Legea societăților, radierea înregistrării sucursalei nu afectează nici drepturile creditorilor, nici obligațiile societății străine. Creditorii pot continua să exercite drepturile născute din exploatarea anterioară radierii, iar societatea străină își asumă obligațiile. Faptul că sucursala a dispărut din registru nu permite să se considere răspunderea trecută închisă. Contractele și garanțiile care pot da naștere unui litigiu, durata posibilă a unui control fiscal și obligațiile de păstrare a dosarelor trebuie verificate.

Dacă toate sucursalele taiwaneze ale unei societăți străine sunt radiate, potrivit art. 380 din Legea societăților drepturile și obligațiile născute din exploatarea din Taiwan și din sucursale sunt de lichidat. Datoriile neplătite după lichidare (清算) rămân în sarcina societății străine. Principiul potrivit căruia sediul străin și sucursala sunt același subiect juridic operează nu numai la intrare, ci și la retragere. Numirea lichidatorului (清算人), notificarea creditorilor, declarația și tratarea fondurilor reziduale sunt de adaptat la procedura cea mai recentă.

Filiala taiwaneză este o persoană juridică independentă și nu urmează radierea înregistrării unei sucursale străine, ci dizolvarea (解散) și lichidarea potrivit Legii societăților. Hotărârea acționarilor, lichidatorul, punerea în ordine a creanțelor și datoriilor, declarația fiscală și împărțirea patrimoniului rezidual sunt de observat potrivit procedurii aplicabile filialei. Chiar dacă societatea-mamă a hotărât să se retragă din Taiwan, fondurile nu pot fi repatriate de la început ignorând personalitatea juridică a filialei și raporturile cu creditorii. Procedurile de închidere și sarcina de muncă ale celor două forme nu trebuie tratate ca identice.

Alegerea finală este mai sigură dacă este examinată de specialiști din Taiwan și de la locul sediului împărtășind aceleași fapte. Dacă planul de activitate, organigrama, investitorii, contractele așteptate, fluxul fondurilor, afectarea personalului și scenariul de retragere sunt furnizate, chestiunile juridice, fiscale, contabile și de schimb pot fi confirmate în mod interconectat. După constituire, trebuie verificat periodic dacă exploatarea reală nu s-a abătut de la structura aleasă.

Surse oficiale

• Baza de date normativă a Ministerului Justiției din Taiwan — Legea societăților
• Baza de date normativă a Ministerului Justiției din Taiwan — dispoziția privind cota de reținere la sursă asupra dividendelor plătite nerezidenților (各類所得扣繳率標準), art. 3, iar nu art. 10
• Baza de date normativă a Ministerului Justiției din Taiwan — Legea impozitului pe venit
• Ministerul Finanțelor din Taiwan — indicație asupra reținerii la sursă a dividendelor plătite acționarilor din străinătate
• Ministerul Finanțelor din Taiwan — interpretare privind profitul sucursalei unei societăți străine
• Ministerul Finanțelor din Taiwan — indicație asupra excluderii din declarația profitului nedistribuit
• Ministerul Finanțelor din Taiwan — indicație asupra Acordului de impozit pe venit Taiwan–Coreea
• Baza de date normativă a Ministerului Justiției din Taiwan — art. 10-1 din Legea privind inovarea industrială
• Taiwan Stock Exchange — criterii de admitere
• Invest Taiwan — procedura de investiție și de înregistrare a sucursalei unei societăți străine

Ghiduri conexe

• Ce cauze tratăm
• Bazele înființării unei societăți în Taiwan
• Contact

---

Acest articol este un material de informare generală în scop educativ asupra diferențelor dintre filiala taiwaneză și sucursala unei societăți străine; nu constituie nici o consultanță juridică, nici una fiscală pentru un caz concret și nu promite un rezultat determinat. Regulile aplicabile și tratamentul fiscal pot varia după sediul investitorului și al sediului, conținutul activității, operațiunile și fluxul fondurilor, condițiile acordului și practica cea mai recentă a autorității competente; înainte de a executa o constituire, o investiție, un contract, un dividend sau un virament, sursele oficiale cele mai recente și împrejurările proprii trebuie verificate.

Avocata Wei Tseng (曾雋崴)