Vă amintiți epoca saloanelor de coafură tradiționale (理髮廳) de la începuturile Taiwanului?
Felul de a spăla părul în acele saloane era foarte particular.
Pe lângă tuns existau diverse servicii, precum bărbieritul și îngrijirea feței.
Iar esențialul era că, stând jos, se putea primi spălarea părului împreună cu un masaj al scalpului, al umerilor și al gâtului.
O singură tunsoare permitea deja să se beneficieze de acest serviciu de nivel înalt, astfel că raportul calitate-preț era excelent.
Semăna foarte mult cu spălarea părului în stil vietnamez de astăzi.
Iar aceste saloane în stil taiwanez rămân o amintire culturală distinctă pentru multe persoane din Taiwan.
(Nu îmi dezvălui oare vârsta fără să vreau?)
Oricum, când se vorbește despre masaj (按摩),
există și în Taiwan multe străzi de masaj.
Se aliniază acolo unități de masaj de tot felul.
Există masajul practicat de persoane cu dizabilități vizuale (視障按摩), masajul picioarelor, masajul cu ulei, masajul thailandez și alte forme.
În esență, fiecare poate alege masajul potrivit gustului său pentru a destinde tensiunea.
Iar motivul pentru care astăzi există atâtea unități de masaj poate ține de acea cerere de interpretare constituțională (釋憲).
Când Taiwan a promulgat și a pus în vigoare, în 1980, legea privind bunăstarea persoanelor cu dizabilități (殘障福利法),
doar persoanele cu dizabilități vizuale (視障者) puteau, de fapt, să exercite meseria de masaj (按摩業).
Ca o persoană fără dizabilități vizuale (非視障者) să exercite această meserie era ilegal.
Această lege s-a menținut până în 2003; atunci, dl Lin, care conducea un salon de coafură,
a angajat salariați fără dizabilități vizuale pentru servicii de spălare a părului și de masaj, iar poliția a constatat acest lucru.
Potrivit dreptului de atunci, dl Lin și acești salariați au primit, respectiv, o amendă administrativă (罰鍰) de 40.000 TWD, 10.000 TWD și 20.000 TWD în noul dolar taiwanez (新臺幣).
Dl Lin a considerat această sancțiune foarte nedreaptă și a cerut o interpretare constituțională.
În Taiwan,
persoanele cu dizabilități vizuale întâmpină multe obstacole în creștere, activitate, învățare și educație, între altele,
iar meseriile pe care le pot exercita sunt foarte limitate.
De aceea legiuitorul de atunci, pentru a proteja persoanele cu dizabilități vizuale, care se aflau într-o poziție mai slabă,
a elaborat o lege care proteja ocuparea și dreptul la subzistență (生存權) ale persoanelor cu dizabilități vizuale.
Totuși, odată cu trecerea timpului și lărgirea pieței de consum,
s-a ivit opinia că protejarea numai a drepturilor persoanelor cu dizabilități vizuale restrânge prea mult dreptul la muncă al persoanelor fără dizabilități vizuale.
În dezbaterea despre drepturile profesionale ale persoanelor cu și fără dizabilități vizuale au apărut multe opinii contrare.
S-a pus, de exemplu, întrebarea dacă regula scrisă care permitea numai persoanelor cu dizabilități vizuale să practice masajul nu era o discriminare față de persoanele fără dizabilități vizuale,
și s-a pus la îndoială dacă această regulă contribuise cu adevărat la protejarea ocupării și a subzistenței persoanelor cu dizabilități vizuale.
În cele din urmă, judecătorii constituționali (大法官) au declarat neconstituțională (違憲) dispoziția care permitea numai persoanelor cu dizabilități vizuale să exercite meseria de masaj.
În mod similar, în Coreea, unde multe persoane cu dizabilități vizuale își câștigă existența prin masaj,
în general numai persoanele cu dizabilități vizuale care au obținut un certificat de calificare pot exercita meseria de masaj.
Este adevărat că guvernul Coreei a ajuns să elibereze certificate de masaj și persoanelor fără dizabilități vizuale,
iar multe persoane cu dizabilități vizuale, temându-se să-și piardă mijlocul de existență, au organizat proteste intense.
În prezent, Coreea continuă să permită numai persoanelor cu dizabilități vizuale care dețin calificarea să exercite meseria de masaj,
iar dacă cineva percepe de la altcineva o remunerație de masaj fără această calificare,
potrivit legii coreene a serviciilor medicale (醫療法) poate fi pronunțată o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani.
Dacă cineva fără dizabilități vizuale exploatează o unitate de masaj, poate fi pronunțată o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani.
Aceasta arată că fiecare stat adoptă abordări distincte pentru a proteja drepturile și interesele diverselor grupuri.
Protecția drepturilor și intereselor fiecărui grup se schimbă în mod continuu odată cu timpul,
iar legiuitorul se străduiește să găsească o soluție relativ echilibrată pentru a rezolva conflictul de interese.
Astăzi, multe persoane aleg masajul pentru a destinde tensiunea,
dar, în acest proces, cazuri de hărțuire sexuală (性騷擾) sau de atingeri sexuale nedorite (猥褻) continuă să se producă.
Ceea ce la origine era doar a primi un masaj pentru a destinde tensiunea
poate deveni o traumă pentru viață dacă se suferă o hărțuire sexuală.
Dacă, în timpul unui masaj în Taiwan, simțiți un disconfort sau ceva ciudat,
comunicați-l de îndată sau cereți să se oprească, pentru a vă proteja.
Dacă apreciați că ați suferit o hărțuire sexuală,
mergeți la secția de poliție împreună cu un prieten de încredere sau cu un avocat din Taiwan (律師) pentru a depune plângere.
